Judecăți cu două greutăți: Rusia și Israel în oglinda opiniei publice occidentale

Două atacuri preventive. Două justificări similare. Două reacții internaționale total diferite.

În februarie 2022, Rusia a declanșat o invazie în Ucraina, invocând amenințări la adresa propriei securități. Kremlinul a susținut că regimul de la Kiev ar fi „nazist”, că populația rusofonă din Donbas era persecutată, iar extinderea NATO spre granițele sale reprezenta un pericol major. Așa-numita operațiune militară specială a fost prezentată ca un act de autoapărare, menit să „demilitarizeze și denazifice” Ucraina.

Recent, Israelul a lansat un atac direct asupra Iranului, invocând, la rândul său, o amenințare iminentă: sprijinul acordat de Teheran grupărilor armate ostile, retorica agresivă și programul nuclear iranian. Într-o escaladare fără precedent, SUA s-a alăturat atacului, lovind și ea ținte iraniene. Și în acest caz, intervenția a fost justificată public ca un gest de autoapărare preventivă.

Niciuna dintre aceste acțiuni nu a fost răspunsul la un atac direct aflat în desfășurare. Ambele s-au bazat pe presupuneri, estimări de risc și interpretări ale pericolului. Și totuși, reacția comunității internaționale, în special din partea Occidentului, a fost profund asimetrică.

Rusia a fost condamnată pe scară largă, supusă unor sancțiuni drastice, izolată economic și diplomatic, transformată într-un simbol global al agresiunii. În schimb, Israelul cu sprijinul direct al SUA, a fost tratat cu reținere, chiar justificat în anumite cercuri politice și mediatice. Mass-media occidentală a consolidat această diferență de percepție: Rusia este prezentată ca un stat autoritar și agresiv, în timp ce Israelul rămâne în narațiunea dominantă o democrație care se apără.

Această diferență nu are la bază faptele, ci identitatea celor care acționează și modul în care acțiunile lor sunt percepute și prezentate. Când Rusia lovește prima, este etichetată drept agresor. Când o fac Israelul și SUA, este numită apărare legitimă.

Așa se manifestă dubla măsură a politicii internaționale. Standardele morale și legale nu sunt aplicate uniform, ci se pliază pe interese strategice, alianțe geopolitice și narațiuni convenabile. Într-o lume în care imaginea contează aproape la fel de mult ca realitatea, percepția devine armă politică.